Promisiuni
Am promis ca nu vei mai auzi de mine,
in timp ce ieseam vijelios, cu ochii in lacrimi si sufletul pustiu, pe usa pe care
m-ai adus in brate cand nu eram decat un ghemotoc neajutorat si plangacios.
Am crezut ca iubirea neconditionata de
care vuieste net-ul chiar exista, ca no matter what tu vei fi langa mine, imi
vei fi alinare si suport, ma vei tine de mana cand imi va fi greu. Incep sa cred
ca intr-adevar ne nastem si murim singuri, desi am urat aceasta fraza din
momentul in care am auzit-o prima oara, imi suna grotesc si cumplit de
neadevarat.
Am de demonstrat, in primul rand mie,
ca voi reusi, ca nu ai avut dreptate, ca nu este corect si uman sa impui unui
om sa actioneze ca o marioneta asa cum ii dictezi tu, ca nu ai dreptul sa ii
traiesti viata sau sa iei decizii in numele sau, ca doar pentru ca ii esti
parinte ai dreptul sa ii ordoni cum sa se poarte si ce sa faca cu viata sa.
Am o sarcina grea, uneori ma simt ca un
soldat intr-o misiune sinucigasa, alteori un biet om care bajbaie singur in
intuneric intr-o noapte geroasa de iarna. Pentru ca frigul i-a amortit
extremitatile, vantul l-a sleit de puteri, frica i-a ascutit simturile si
sufletul e singurul lucru pe care il mai simte al lui, cald si bun… atat i-a
mai ramas. Si inainteaza greoi, pas dupa pas, tarand dupa el povara trupului
chinuit, sperand ca cineva ii va intinde o mana de ajutor, ca va vedea in
departare lumina, ca nu e totul pierdut…Alteori simt ca merg pe marginea unei
prapastii, ca abisul imi face cu ochiul la fiecare pas, ca urmatoarea miscare
poate fi ultima. Fara garantii, fara protectie, fara coarda… Doar eu si Destinul.
Traind asa, ca o barca in deriva, pe valurile vietii…
Soarta isi rade de mine, caci de cand
ma stiu am iubit certitudinile. Eu, omul care avea nevoie de lucruri palpabile,
reale. Si ce mi-a oferit ? Numai incertitudini, traieste clipa, e si maine o zi…Probabil
ca este lectia pe care trebuie sa o invat in viata asta, e bariera pe care
trebuie s-o trec, e temerea pe care trebuie s-o inving. Una dintre cele mai cumplite
ce-mi dau tarcoale.
Scriu ca sa imi amintesc, scriu ca sa
pot candva sa concluzionez , sa dau un final povestii mele. Banala sau nu, povestea
fiecaruia este pentru el cea mai fabuloasa si valoroasa poveste.
Si imi jur ca orice ar fi n-am sa
ma dau batuta, ca am sa lupt pana la capat, ca atunci cand voi scrie THE END
voi fi facut tot ce este omeneste posibil sa imi fi scris cat mai frumos
povestea.